Iubire.

Vreau un iubit pe care nu va trebui să-l iubesc cu adevărat. Vreau un băiat care să fie atât de beat încât să nu-mi arunce un “te iubesc” doar pentru că se simte obligat. Şi dacă nu se poate aşa, o să învăţ că săruturile nu înseamnă mereu ceva, că promisiunile se pot încălca, şi că iubirea e un alt mod de a spune: “Vreau să te fac să suferi!”.
Cineva mi-a spus odată că trandafirul e un simbol al iubirii. Dar trandafirul se ofileşte şi moare. Cum rămâne cu iubirea după aceea? Aha… am prins ideea: nu se poate explica, e ca magia. Dar magia de cele mai multe ori e doar o iluzie.
Sentimentul asta nu m-a plictisit, nu mă plictiseşte, doar că mă dezamăgeste zi de zi. Şi de vină pentru toate deziluziile numite în mod greşit “iubire” sunt de vină doar basmele cu ale lor cenuşărese, prinţi fermecători, nunţi de vis şi cai albi.
Cine are nevoie de iubire?
Mintea pare să nu-ţi mai funcţioneze, genunchii îţi tremură, slăbeşti, ai impresia că inima o să ţi se oprească sau o să-ţi sară din piept, rămâi fără cuvinte, ochii ţi se umezesc. E doar ca un fel de boală şi, pe lângă toate căcaturile, la sfârşit nu-ţi dai seama că există motive mult mai serioase de a plânge.